Ce să mâncăm în zilele de după Paște


Deși majoritatea dintre noi suntem preocupați de viața armonioasă și de alimentația echilibrată, în realitate nu transpunem aceste cunoștințe, de la nivel macroinformațional la nivel individual sau la nivelul familiilor noastre. Trăim într-o stare de resemnare asumată, într-o viață a priorităților profesionale, chiar și atunci când lucrăm de acasă.
Primăvara ne aduce armonie în farfurie, prin abundența de fructe și legume viu colorate și cu un aport variat de substanțe nutritive. În același timp, în perioada sărbătorilor se încurajează excesul alimentar, dar nu cu alimente benefice pentru sănătatea noastră, pentru echilibrul nostru minte-trup-suflet.
 
Aceste zile de sărbătoare nu trebuie percepute numai prin farfuria plină și abundența din pahar, ci mai ales prin bucuria timpului petrecut acasă, cu familia.
Ne putem bucura de cozonacii aburinzi, de preparatele din carne pregătite după cele mai interesante rețete, de ouăle roșii, dar sunt importante anumite reguli, ușor de implementat, dar cu impact major în starea noastră de sănătate:
  • Introduceți la mic dejun pasca sau cozonacul, pe care le putem asocial cu iaurt/ suc de fructe/ smoothie din fructe/ lapte vegetal (din quinoa, orez, migdale, ovăz – la alegere). În cazul în care nu văa treziți cu această poftă de alimente dulci puteți opta la mic dejun pentru ouă roșii, însoțite de legume proaspete (ridichi, castravete, ceapă verde, ardei gras), în funcție de preferința.
  • Masa de prânz poate conține alimente de origine animală, asociate cu salată verde, legume la grătar sau la cuptor, ardei copți, salată de varză. Evitați consumul de pâine sau cartofi în asociere cu carnea.
  • Masa de seară poate fi reprezentată de o supă, ciorbă, salată cu legume și brânză.
  • După fiecare masa principală mâncați 2-3 felii de ananas crud ( nu din compot), dar cât mai copt, deaorece conținutul de bromelina ajută procesul de digestie.
  • Evitați hidratarea în timpul mesei, indicat fiind un repaos hidric cu 15 minute înainte și după masă.
  • Nu asociați 2 tipuri de proteină animală la aceeași masă ( de exemplu ou și brânză sau carne și ou sau carne și brânză).
Să ne bucurăm așadar de o sănătate a minții, trupului și a sufletului !
Armonie în farfurie !