Agenda este plină. Telefonul nu tace. Chiar și în vacanță verificăm e-mailurile. Iar când, în sfârșit, avem două ore libere, simțim că ar trebui să facem ceva „util”. Am învățat să muncim mai repede, să fim disponibili permanent și să optimizăm aproape fiecare minut, uneori avem agenda calculată la secundă. Dar mai știm să ne oprim?
„Nu am timp să mă relaxez.”
Aud în mod frecvent de la antreprenori, medici, manageri, IT-iști, avocați, profesori, economiști, jurnaliști, oameni care conduc echipe și companii și de la oameni care jonglează simultan cu profesia, familia și zeci de responsabilități.
Uneori o spun chiar cu o urmă de mândrie: „Eu nu pot să stau.”
Alteori cu vinovăție: „Dacă stau degeaba, simt că pierd timpul.”
Și există o versiune și mai interesantă: „Mă relaxez seara. Stau două ore pe telefon.”
Dar corpul și creierul nostru fac diferența între a nu mai lucra și a ne recupera cu adevărat.
Iar într-o cultură care glorifică productivitatea, poate că una dintre competențele pe care începem să le pierdem este exact aceasta: capacitatea de a ne opri, să alegem o oră pe zi să facem … nimic.
„Nu am timp să mă relaxez.” Te asigur că organismul nu negociază la nesfârșit cu agenda
Stresul nu este, prin definiție, dușmanul nostru. Avem nevoie de capacitatea de a răspunde rapid unei provocări, un deadline, o prezentare, o negociere, un examen, o situație de urgență.
Organismul mobilizează resurse, iar apoi ar trebui să existe și o perioadă de revenire.
Problema apare atunci când succesiunea devine: solicitare – solicitare – solicitare – solicitare.
Fără suficientă recuperare între aceste etape de supra încărcare a programului.
Telefonul ne permite să răspundem la un e-mail la 22:47. Laptopul poate merge cu noi în vacanță. Ceasul ne spune cât am dormit. Aplicația ne amintește să respirăm. Dar nicio tehnologie nu poate elimina nevoia biologică de recuperare.
În literatura despre sănătatea ocupațională există inclusiv conceptul de detașare psihologică de muncă: capacitatea de a nu mai rămâne mental prins în problemele profesionale în timpul perioadelor de non-muncă.
Cu alte cuvinte, poți pleca din birou la ora 18:00 și să fii încă la birou la 22:00, doar că biroul s-a mutat în mintea ta, în apartamentul tău.
Stai pe canapea cu telefonul în mână. Dar te relaxezi?
Este una dintre marile confuzii ale vieții moderne.
Pauza nu este întotdeauna recuperare.
Ajungi acasă.
Te așezi.
Deschizi telefonul „cinci minute”.
Un mesaj.
Un video.
Un titlu.
Un breaking news.
Încă un reel.
O notificare.
Un e-mail.
Un comentariu.
Patruzeci și cinci de minute mai târziu nu ai făcut „nimic”.
Dar nici nu te simți neapărat odihnit.
Nu pentru că telefonul ar fi, prin definiție, nociv și nici pentru că orice minut petrecut online trebuie contabilizat.
Ci pentru că relaxarea presupune mai mult decât absența muncii fizice.
Uneori avem nevoie de liniște.
Alteori de mișcare.
De o plimbare în natură.
De muzică.
De o conversație optimistă cu cineva drag.
De joacă.
De o carte.
De o masă fără să privim un ecran.
De timp petrecut cu oamenii pe care îi iubim.
Sau, pur și simplu, de câteva minute în care nu trebuie să răspundem nimănui și să producem nimic.
Te asigur că nu orice minut trebuie optimizat. Unele minute trebuie doar trăite.
De ce ne simțim vinovați când nu facem nimic?
„Aș putea să mai rezolv ceva.”
Această propoziție spune foarte multe despre cultura performanței. Am început să transformăm timpul liber într-o extensie a productivității.
Facem sport pentru performanță.
Medităm ca să devenim mai eficienți.
Dormim ca să lucrăm mai bine.
Mergem în vacanță ca să revenim mai productivi.
Până și relaxarea trebuie să aibă un KPI.
Dar omul nu este o companie care trebuie să producă randament în fiecare minut.
Există o diferență între ambiție și incapacitatea de a ne opri.
Între responsabilitate și disponibilitate permanentă.
Între pasiunea pentru profesie și situația în care identitatea noastră ajunge să existe aproape exclusiv prin ceea ce producem.
Și uneori întrebarea utilă nu este: „Cum pot să fac mai multe?”
Ci: „De ce îmi este atât de greu să nu fac nimic?”
Poate pentru că liniștea ne incomodează.
Poate pentru că succesul ne-a recompensat ani la rând pentru disponibilitate, ne-a oferit validare, vizibilitate, ne-am simțit importanți într-o organigramă.
Poate pentru că ceilalți s-au obișnuit să răspundem imediat.
Poate pentru că atunci când ne oprim apar gândurile pe care programul încărcat reușea să le țină la distanță.
Sau poate, pur și simplu, pentru că nimeni nu ne-a învățat că recuperarea este o parte legitimă a vieții.
Vacanța nu poate repara singură un an trăit fără pauză
„Mai rezist până în concediu.”
Și apoi?
Șapte zile în Grecia.
Zece zile în Italia.
Un weekend la spa.
După care revenim la același sistem.
Nu este nimic greșit în vacanțe. Dimpotrivă. Problema apare când transformăm vacanța într-un fel de service anual al organismului.
Lucrăm până la epuizare, apoi încercăm să reparăm totul într-o săptămână.
Recuperarea eficientă are nevoie și de spații mici, repetate.
Pauze în timpul zilei.
Limite între muncă și viața personală.
Somn suficient.
Mișcare.
Momente fără solicitare profesională.
Weekenduri care nu devin doar zile pentru recuperarea restanțelor.
OMS include volumul excesiv de muncă, orele lungi sau inflexibile și lipsa controlului printre riscurile psihosociale care pot afecta sănătatea mintală la locul de muncă și recomandă inclusiv intervenții organizaționale asupra condițiilor de muncă.
Asta schimbă fundamental conversația. Pentru că nu putem spune unui om: „Ai grijă de tine” și apoi să îi construim o zi în care nu există niciun spațiu în care să poată face asta.
Relaxarea nu este exclusiv responsabilitatea individului. Uneori este și o problemă de cultură organizațională.
„N-am timp.” Te asigur că nu ai nevoie neapărat de două ore de meditație
Când vorbim despre relaxare, apare imediat riscul unei noi liste de obligații.
Meditează 30 de minute.
Fă yoga.
Respiră după o anumită formulă.
Scrie în jurnal.
Mergi la saună.
Fă un retreat.
Și, dintr-odată, relaxarea devine încă un proiect pe care trebuie să îl executăm perfect.
Nu acesta este scopul. Recuperarea poate începe mult mai simplu.
O masă la care nu răspunzi la e-mailuri.
Zece minute de mers pe jos între două întâlniri.
O conversație fără telefon pe masă.
O seară în care stabilești o oră după care nu mai deschizi inboxul, atunci când profesia îți permite.
O activitate făcută pentru plăcere, nu pentru performanță.
Un weekend în care nu „recuperezi” tot ceea ce nu ai reușit să faci în timpul săptămânii.
Sau câteva minute în care nu se întâmplă nimic spectaculos.
Nu trebuie să cumpărăm neapărat relaxarea.
Nu trebuie să o măsurăm permanent.
Și nu trebuie să transformăm fiecare pauză într-un protocol de wellness.
Uneori, primul pas este doar să permitem sistemului nostru să iasă din modul permanent: „Ce urmează?”
Poate că luxul modern nu mai este să ai totul. Este să poți fi indisponibil când alegi asta pentru tine.
Am construit o lume extraordinar de conectată.
Putem lucra de oriunde.
Putem conduce o companie din aeroport.
Putem răspunde unui client de pe plajă.
Putem participa la o ședință din mașină.
Putem fi găsiți aproape întotdeauna.
Dar posibilitatea tehnologică de a fi disponibili permanent nu înseamnă că trebuie să fim disponibili permanent.
Poate că noul lux nu mai este telefonul cel mai performant. Este să îl putem lăsa deoparte.
Poate că noul statut nu este agenda în care nu mai încape nimic. Este libertatea de a păstra și spații goale.
Poate că performanța adevărată nu este să putem lucra 14 ore într-o zi. Este să putem construi o viață profesională pe care să o susținem ani întregi fără să pierdem, pe drum, sănătatea, relațiile și capacitatea de a ne bucura de ceea ce am construit.
În medicina stilului de viață vorbim despre alimentație, mișcare, somn, managementul stresului, relații și prevenirea comportamentelor adictive.
Dar toate se întâlnesc într-un punct: felul în care alegem cum să avem timp în timpul nostru.
Poți avea cea mai bună alimentație și să mănânci fiecare masă în fața laptopului.
Poți merge la sală și să răspunzi la mesaje între fiecare două exerciții.
Poți pleca în vacanță și să participi la ședințe de lângă piscină.
Poți dormi opt ore și să nu fi avut de luni întregi o după-amiază în care să nu trebuiască să fii în fața laptopului.
Te asigur că relaxarea nu este lene.
Nu este timp pierdut.
Și nu este premiul pe care îl primim după ce am terminat absolut tot.
Pentru că, în realitate, nu vom termina niciodată absolut tot.
Va mai exista un e-mail.
Un proiect.
O problemă.
Un obiectiv.
Încă ceva de făcut.
De aceea, poate că nu trebuie să așteptăm să avem timp pentru recuperare.
Trebuie să învățăm să îi facem loc.
Iar uneori cel mai sănătos lucru pe care îl putem face într-o lume care ne cere permanent să fim activi, “ on” … este ceva surprinzător de simplu: să ne permitem să fim, pentru o vreme, “off”.
Acest articol a fost publicat și pe platforma infocons.ro.
